Anemia, hemoglobina scăzută, starea de oboseală sau durerile de cap pot fi simptome asociate cu lipsa fierului în organism. Deficienţa de fier vă poate afecta serios sănătatea, iar, uneori, pentru a evita boli grave este suficient să aveţi o dietă în care să fie incluse alimente sănătoase, bogate în fier. Ceea ce nu exclude, însă că trebuie să mergeţi la medic, pentru analize amănunţite.
Pentru non-vegetarieni, consumul de ficat este cea mai bună soluţie de a-şi mări considerabil nivelul de hemoglobină, spun specialiştii. Ficatul de pui care se găseşte în comerţ conţine 9 miligrame de fier la suta de grame. Totuşi, este recomandat ficatul de vită deoarece conţine mai puţine calorii decât oricare alt tip de ficat şi este şi sărac în colesterol.
Peştii oceanici graşi, cum ar fi macroul sau sardinele nu sunt bogaţi doar în Omega 3, ci sunt şi o sursă foarte importantă de fier.
Carnea roşie este unul dintre cele mai recomandate ingrediente pentru creşterea hemoglobinei, dar ea ar trebui să fie fără grăsime. Carnea şi, mai ales, muşchiul de vită sunt o sursă importantă de fier. 85 de grame de friptură vă asigură 2,1 miligrame de fier.
O sută de grame de piept de pui conţin aproximativ 0,7 miligrame de fier, ceea ce face ca acest aliment să fie o variantă pentru ridicarea nivelului de hemoglobină, alături de măduvă şi de ficat, de asemnea bogate în fier.
Orezul brun este considerat „ingredientul secolului 21” pentru multiplele sale beneficii (ajută la pierderea în greutate şi la reglarea colesterolului, precum şi în bolile digestive). Orezul brun conţine fier, care poate îmbunătăţi nivelul hemoglobinei.
O sută de grame de seminţe de dovleac conţin 15 miligrame de fier, ceea ce reprezintă 83% din doza zilnică recomandată. Seminţele de dovleac sunt şi o sursă de bună de acizi graşi Omega 3 şi ajută la micşorarea colesterolului.
Sunt consumate pentru o mai bună digestie, ajută la pierderea în greutate şi la scăderea nivelului de colesterol. Pot însă mări şi nivelul hemoglobinei, datorită conţinutului de fier. Dintr-o dietă echlibrată nu ar trebui să lipsească, prin urmare, grâul, quinoa, ovăzul sau orzul.
Ciocolata neagră care conţine 80% cacao este o sursă importantă de fier, din moment ce la o sută de grame se regăsesc 17 miligrame de fier. Astfel, o bucăţică de ciocolată neagră poate fi un remediu pentru anemie sau deficit de fier.
Lintea este renumită pentru conţinutul său de fier. O sută de grame de linte conţin 7,5 miligrame de fier. În afară de acest element, lintea este şi o sursă importantă de magneziu şi vitamina B6. De asemenea, o sută de grame de linte conţin 30 de miligrame de fibre, dar şi 0% colesterol.
Fructele uscate, cum ar fi caisele fără sulfiţi şi stafidele, folosite în consum, cresc hemoglobina. În afară de fier, ele mai oferă vitamine esenţiale, dar şi fibre, pentru o viaţă sănătoasă.